Fracțiunea Platforma DA nu va participa nici astăzi la ședința Parlamentului, stabilită la ora 14:00. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Slusari, care a menționat că Platforma DA solicită, în continuare, ca proiectele de lege pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea să treacă prin procedura obişnuită de adoptare în plenul Parlamentului,transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md
Nici fracțiunea PAS nu va merge la ora 14:00 în ședință plenară. Igor Grosu a îndemnat Guvernul să-și retragă proiectele prin care și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului și să le înregistreze pentru a fi examinate prin procedură parlamentară.
Săptămâna trecută, Executivul a aprobat hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr. 174/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 173/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.172/2019 și hotărârea pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Doar că, din lipsă de cvorum în Parlament, premierul nu a putut prezenta asumarea răspunderii și a acuzat opoziția că ar boicota special ședințele legislativului. O nouă ședință a Parlamentului este programată pentru luni, 6 iulie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.