Trei companii din Chișinău, specializate în comerțul cu îmbrăcăminte și încălțăminte, sunt acuzate că au prejudiciat bugetul statului cu peste 13 milioane de lei într-un singur an, printr-o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetatorilor, firmele au plătit angajații „la negru” și au evitat sistematic emiterea bonurilor fiscale, reducându-și ilegal obligațiile către stat. În plus, conducerea companiilor ar fi încercat să mascheze sumele nedeclarate oferindu-le propriilor afaceri sub forma unor „împrumuturi” interne în valoare de circa 3 milioane de lei.
Schema a fost destructurată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciul Fiscal de Stat, care au pus sub învinuire șase persoane din conducerea firmelor, precum și cele trei companii implicate.
În cadrul operațiunii, procurorii și ofițerii antifraudă, sprijiniți de trupele „Fulger”, au efectuat percheziții la sediile companiilor și la domiciliile suspecților, ridicând acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de mână și sume impresionante de bani: peste 6,6 milioane de lei, 1,1 milioane euro și aproape 300.000 dolari americani, în numerar.
Investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază, potrivit legii, de prezumția nevinovăției
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.