Victoria Furtună, președinta Asociației „Vox Populi, Vox Dei”, a reacționat la decizia administrației Trump de a suspenda pentru trei luni toate granturile oferite de SUA. Într-o postare publică, aceasta a salutat măsura, considerând-o un pas necesar pentru a limita influența ONG-urilor asupra Republicii Moldova.
Furtună a acuzat organizațiile neguvernamentale de o influență negativă asupra țării, menționând că acestea, pe banii donatorilor occidentali, ar fi contribuit la destabilizarea mai multor sectoare din societate.
Un exemplu oferit de Furtună este criza din justiție, despre care susține că ar fi fost agravată de un ONG activ în acest domeniu.
Pe lângă justiție, Furtună a evidențiat efectele negative asupra economiei, acuzând că ONG-urile ar fi contribuit la stagnarea și degradarea economică. Ea a criticat deciziile unor miniștri proveniți din sectorul neguvernamental, afirmând că acestea au dus la pierderi economice și la migrarea masivă a populației.
Ea a menționat, de asemenea, domenii precum poliția, medicina, educația, presa și protecția mediului, care, în opinia sa, au fost grav afectate de implicarea organizațiilor neguvernamentale.
În context, Victoria Furtună și-a exprimat speranța că reformele anunțate de administrația Trump vor contribui la limitarea influenței ONG-urilor asupra Republicii Moldova.
Ea a descris acest sistem drept unul „parazitar”, acuzându-l de utilizarea ineficientă a fondurilor externe și de prioritizarea intereselor proprii în locul celor ale cetățenilor.
Precizăm că Președintele american Donald Trump, imediat ce a fost învestit în funcție, a semnat luni un ordin executiv prin care suspendă temporar toate programele de asistență externă a SUA pentru 90 de zile, în așteptarea unor evaluări pentru a se stabili cât de eficiente sunt acestea și dacă ele sunt aliniate la obiectivele sale politice.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.