Fostul procuror anticorupție Victoria Furtună a criticat dur decizia Maiei Sandu de a acorda cetățenia moldovenească Ramonei Strugariu, calificând această acțiune drept o „farsă bine regizată” și o încălcare flagrantă a Constituției Republicii Moldova.
„Maia Sandu a scuipat din nou în fața poporului moldovean! Cu un cinism incredibil și o obrăznicie fără margini, a acordat cetățenia Republicii Moldova Ramonei Strugariu, doar pentru ca aceasta să poată prelua conducerea Institutului Național al Justiției. O farsă bine regizată, un spectacol cu un singur actor!”, a declarat Victoria Furtună.
Aceasta a atras atenția că concursul pentru funcția de director al INJ a fost o simplă formalitate, deoarece Strugariu era singurul „participant”, iar toate obstacolele i-au fost eliminate. Mai grav, cetățenia sa a fost acordată retroactiv, lucru care nu schimbă realitatea juridică – numirea este ilegală.
„Ramona Strugariu nu era cetățean al Republicii Moldova la momentul concursului, deci nici măcar nu era eligibilă! Mai mult, nu avea nici expertiza necesară, nici permis de ședere.”, a subliniat Furtună, adăugând că justificarea autorităților, conform căreia cetățenia i-a fost acordată „în interesul statului”, ridică mari semne de întrebare.
„În interesul cărui stat? Și pentru ce merite? În Parlamentul European, Ramona Strugariu nu doar că ‘lupta împotriva corupției și pentru libertatea de exprimare’, ci era și membră a grupului interparlamentar pentru drepturile LGBT. Deci acum e clar ce ‘valori europene’ în stil PAS urmează să fie promovate în Moldova!”, a punctat fostul procuror.
Victoria Furtună a criticat și declarațiile Ministrului Justiției, care a încercat să minimalizeze problema, sugerând că cetățenia „nu e necesară” și că „Constituția poate fi interpretată după bunul plac”.
În concluzie, Furtună a acuzat direct guvernarea PAS de subordonare totală față de Occident, fiind dispusă să ofere funcții-cheie străinilor, ignorând interesele naționale, voința poporului și legea.
„Cât mai tolerăm acest teatru al absurdului?”, a întrebat retoric Victoria Furtună, lăsând să se înțeleagă că această situație necesită o reacție fermă din partea cetățenilor.
Ramona Strungariu a nost desemnată în calitate de director al INJ. Concursul a fost organizat la sfârșitul anului 2024, iar Ramona Strugariu a fost desemnată câștigătoare, deși existau semne de întrebare privind eligibilitatea sa. Conform legislației în vigoare, pentru a ocupa această funcție, un candidat trebuie să fie cetățean al Republicii Moldova. Cu toate acestea, Strugariu nu avea cetățenie la momentul înscrierii în concurs.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.