Fostul procuror anticorupție și ex-candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, Victoria Furtună, a lansat o serie de declarații tranșante despre sistemul de pensii, pe care îl consideră o schemă financiară inechitabilă ce prejudiciază cetățenii.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Furtună a atras atenția asupra majorării constante a vârstei de pensionare, susținând că acest lucru are un scop ascuns: reducerea perioadei în care oamenii își pot recupera banii acumulați pe parcursul vieții.
Ea a explicat că statul implementează o creștere graduală a vârstei de pensionare, cu câte 6 luni anual, reducând astfel semnificativ șansele oamenilor de a beneficia de banii pe care i-au contribuit timp de 40 de ani.
Furtună a calificat Fondul de Pensionare drept „cea mai mare piramidă financiară organizată de stat,” acuzând autoritățile că folosesc contribuțiile cetățenilor fără a asigura un acces echitabil la resursele acumulate.
Victoria Furtună a evidențiat și problemele financiare care apar după decesul unuia dintre pensionari într-o familie. Ea a explicat că, în astfel de cazuri, veniturile familiei scad drastic, iar costurile rămân aceleași.
Declarațiile Victoriei Furtună vin, spune dânsa, drept un semnal de alarmă pentru autorități și cetățeni, subliniind necesitatea unei reforme fundamentale în sistemul de pensii. În opinia sa, accesul familiilor la acumulările pensionarilor decedați ar trebui să devină o prioritate, pentru a asigura echitatea financiară și protecția socială.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.