Victoria Furtună, lidera partidului Moldova Mare, o acuză pe deputata PAS și avocata Efimia Bandalac de „trădare față de propria profesie” și de încercarea de a acapara Uniunea Avocaților printr-o inițiativă legislativă controversată.
Potrivit Victoriei Furtună, proiectul promovat de Bandalac ar reprezenta „un instrument de control asupra avocaturii” și ar face parte din „mecanismele corupte promovate de USAID/Soros, aplicate anterior asupra magistraților și procurorilor”.
„Bandalac, deși a jurat loialitate față de justiție, a încălcat jurământul profesional al avocatului. Rezultatul? Compromiterea imaginii avocaturii și declanșarea unei greve generale fără precedent. Când un avocat lovește în propriii colegi, vorbim de criză și rușinea sistemului”, a declarat Furtună.
Lidera Moldova Mare susține că a reacționat imediat, depunând o sesizare la Comisia de etică a Uniunii Avocaților, în urma căreia a fost deschis un dosar disciplinar pe numele Efimiei Bandalac.
„Legea pe care a încercat să o subordoneze intereselor de partid s-a întors împotriva ei. Legea este egală pentru toți, iar dreptatea ajunge la oricine. Nici funcția, nici relațiile politice nu pot proteja pe nimeni de responsabilitate”, a adăugat Victoria Furtună.

Aceasta a subliniat că partidul Moldova Mare va continua să lupte împotriva abuzurilor din justiție: „Tăcerea nu este o opțiune! Cereți dreptate cu voce tare și clară. Adevărul are întotdeauna putere!”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.