Acasă Social Victor Parlicov, întrevedere cu Ambasadorul Danemarcei în Moldova

Victor Parlicov, întrevedere cu Ambasadorul Danemarcei în Moldova

0

Ministrul Energiei Victor Parlicov a avut ieri, 7 iunie, o întrevedere cu Ambasadorul Danemarcei în Moldova, Søren Jensen. Părțile au discutat în detaliu viitoarea colaborare bilaterală în multiple domenii legate de energetică. Este vorba, în special, de dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică, integrarea unor capacități mai mari de energie regenerabilă în rețea, posibilitățile de stocare a energiei în baterii și modernizarea sistemelor centralizate de încălzire.

Victor Parlicov, întrevedere cu Ambasadorul Danemarcei în Moldova.
Ministrul Energiei a exprimat interesul pentru participarea companiilor din Danemarca la lucrările de eficiență energetică.

În Moldova fiind în proces de consolidare Fondul de eficiență energetică în sectorul rezidențial, care va finanța modernizarea energetică a blocurilor de locuit și caselor individuale, în următorii ani volumul de lucrări va fi semnificativ și va impulsiona piața de construcții, iar experiența companiilor din Danemarca este foarte prețioasă în acest sens, a subliniat Victor Parlicov.

De asemenea, s-a discutat posibilitatea atragerii asistenței tehnice daneze în domeniul ingineriei și consultanței, inclusiv pentru buna desfășurare a primei licitații de instalare a parcurilor eoliene și fotovoltaice de capacități mari.

Alte subiecte au vizat informarea populației privind agenda verde, cooperarea în domeniul inovării și cercetării, etc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.