Victor Chironda, unul dintre cei mai vocali consilieri municipali din Chișinău, a anunțat printr-o postare pe Facebook că renunță la mandatul său din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Într-o declarație dură, Chironda acuză conducerea actuală a Primăriei și subordonarea totală a CMC față de partidul primarului Ion Ceban – Mișcarea Alternativa Națională (MAN).
„Sub conducerea Primarului Ion Ceban, CMC a devenit o anexă docilă a partidului MAN, iar funcționarea acestuia a fost complet blocată”, a scris Chironda.
El susține că în actuala structură a consiliului nu mai există putere decizională reală și că ședințele s-au transformat în simple formalități fără impact concret asupra orașului și cetățenilor. Totodată, a criticat și remunerația primită pentru participarea la aceste ședințe, pe care le consideră „sterile”.
„Nu cred că este corect să iau remunerarea de patru mii de lei per zi, pentru ședințe în care nu se decide nimic pentru orășeni. Din acest motiv nu am asistat la ultimele trei zile de ședință.”
Victor Chironda a fost cunoscut pentru pozițiile sale critice față de proiectele inițiate de primărie și pentru eforturile de a aduce soluții reale în administrația orașului. A respins mai multe proiecte pe care le-a considerat nocive pentru interesele chișinăuienilor.
„Am venit cu proiecte de decizie, am analizat minuțios fiecare propunere a primăriei și am respins ferm ce contravenea intereselor cetățenilor.”
Fostul consilier susține că, în mod normal, acest consiliu trebuia dizolvat și le-a mulțumit celor care i-au fost alături în timpul mandatului său.
„Mulțumesc colegilor din CMC și chișinăuienilor care au avut încredere în mine. Rămân dedicat orașului nostru și voi continua să fiu activ pentru a sprijini dezvoltarea Chișinăului.”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.