Şeful demisionar al Procuraturii Anticorupţie (PA),Veronica Dragalin a transmis un nou mesaj pe reţelele de socializare, după ce şi-a anunţat plecarea din sistemul justiţei.
De această dată, Dragalin a ironizat activitatea deputaţilor din Parlament, despre care afirmă că „nu cunosc legile pe care le votează”, precizând că pe lângă Kremlin, un alt „duşman” al autorităţilor de la Chişinău sunt „moldovenii care luptă împotriva corupţiei”.
„Se vede că deputații noștri nu cunosc legile pe care le votează și le promovează cu atâta anvergura când mă acuză că voi intra în politică. Stați liniștiți, în legea vetting deja ați prevăzut că demisia unui procuror sau judecător aflat în procedura de vetting duce automat la nepromovarea vetting, ce duce automat la interdicția de a deține orice funcție de demnitate publică pe minim 5 ani (în cazul meu, până în 2030)”, a scris Veronica Dragalin.
Făcând referire la speculațiile privind o posibilă implicare în politică, Dragalin a negat acest lucru:
„Se vede că am intrat deja în campania electorală și pe lângă Kremlin, ,,dușmanul #1” sunt moldovenii care au rămas (sau s-au întors) acasă și și-au dedicat cariera să lupte împotriva corupției în rol de procuror. Eu voi pleca, dar nu o să reușiți să scoateți din sistem (și din țară) toți procurorii și judecătorii onești care au rămas sau să eliminați toți potențialii concurenți electorali”, a punctat Dragalin.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.