Angela Brașoveanu Erizanu, fost consilier al Maiei Sandu pentru cultură, a declarat, pentru 2024, venituri de aproximativ 10 milioane de lei pentru familia sa. Din această sumă, 79 la sută reprezintă câștigurile obținute de editurile fondate de soțul fostei funcționare, Gheorghe Erizanu, din contracte cu statul și dividende, scrie ziua.md.
Astfel, fostul consilier prezidențial pentru cultură, Angela Brașoveanu, a declarat pentru 2024 venituri de aproximativ 405 mii lei din salariul obținut la Președinție.
Celelalte venituri au fost obținute prin intermediul editurilor fondate de soțul fostului consilier al Maiei Sandu. Așadar, în 2014, „Cartier SRL”, „Editura Cartier SRL” și editura „Polisalm” a obținut venituri din contracte finanțate din bugetul de stat în valoare de aproximativ 6,24 milioane de lei. De asemenea, în declarație sunt indicate și dividende de peste 2,3 milioane de lei obținute de „Cartier SRL” și alte 565 de mii de lei, bani obținuți din locațiune de „Editura Cartier”.
Angela Brașoveanu a demisionat din funcția de consilier pentru cultură al șefei statului, Maia Sandu, la sfârșitul lunii decembrie2024, funcție pe care a deținută exact patru ani. În anunțul de retragere, Brașoveanu a declarat că, după patru ani în calitate de consilier prezidențial în domeniul culturii și relațiilor interetnice, începe, din 2025, colaborarea la un proiect „de amploare națională, de dezvoltare a culturii pe întreg teritoriul R. Moldova”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.