Angajaţii reţelei de socializare chineze TikTok de la Berlin au intrat în grevă miercuri pentru a protesta faţă de planurile de concediere a circa 150 de persoane.
Potrivit unui comunicat al sindicatului Verdi, cea mai mare organizaţie a lucrătorilor din sectorul serviciilor în Germania, greva cu o durată o zi a fost un protest faţă de intenţiile companiei de a înlocui aproximativ 150 de angajaţi de la sediul din Berlin cu Inteligenţa Artificială şi cu serviciile unui subcontractant.
Angajaţii TikTok „luptă pentru condiţii corecte într-o industrie care externalizează sistematic responsabilităţile”, a declarat şefa sindicatului Verdi, Kathlen Eggerling.
Lucrătorii ameninţaţi de concedieri sunt, printre alţii, cei din departamentul de moderare a conţinuturilor, adică cei care examinează şi filtrează videoclipurile şi imaginile sensibile şi foarte dure, precum cele de „violenţă sexuală împotriva copiilor, sinuciderile, propaganda teroristă şi violenţa în exces”, explică sindicatul.
Acesta acuză compania TikTok că încearcă „să se eschiveze de la orice responsabilitate socială şi refuză negocierile”. Potrivit unor surse sindicale, TikTok are aproximativ 400 de angajaţi la Berlin.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.