Acasă Politic Usatîi, despre actualul Parlament: 80% dintre deputați sunt corupți și contrabandiști

Usatîi, despre actualul Parlament: 80% dintre deputați sunt corupți și contrabandiști

0

Actualii deputați aleși în urma scrutinului parlamentar din februarie 2019 formează cel mai prost Parlament al Republicii Moldova de la independență încoace.Opinia aparține președintelui Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.

„Eu am spus că particip la prezidențiale, iar ca prim obiectiv am dizolvarea Parlamentului. 80% din deputați sunt corupți, contrabandiști, sunt care dorm. Parlamentul acesta trebuie trimis în istorie. Acesta este cel mai prost Parlament din istorie. Vă dați seama, sunt amestecături, corcituri, Doamne ferește”, a declarat Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Primarul de Bălți susține că în prezent, Igor Dodon și Ilan Șor au negociat o viitoare coaliție în Parlament.

„La Șor sunt 9 deputați, fără Șor sunt 8, cu 37 de curcănași, avem 45, cu Andronache avem 46. Eugen Nichiforciuc va deveni conducătorul Partidului Șor în nordul Moldovei – 47 și toți pe care i-au delegat la Candu, ca puișorii, vor trece la Andronache”, a adăugat liderul PPPN.

În cazul în care va câștiga fotoliul prezidențial, Renato Usatîi afirmă că a doua zi după scrutin, va chema la Chișinău 100 de mii de oameni pentru a debarca viitoarea coaliție.

„Ies a doua zi după alegeri, eu nu-i voi mai aștepta pe ei să împartă aeroportul, țigări, oleacă de spirt. A doua zi după alegeri voi invita toți cetățenii Republicii Moldova în Piața Marii Adunări Naționale și le voi spune: am avut până acum mai multe coaliții, pro europene, pro patriotice, pro moldovenești. Acum avem alianța hoților de miliarde și curcănașii, vă rog, veniți cu toții la Chișinău. Pe fonul alegerilor câștigate, vor veni 100 de mii de oameni și le tragem o colindă, le aducem și vreo câțiva preoți să le tragă o slujbă de pomenire”, a menționat Renato Usatîi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.