Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri că țările UE au comandat o tranșă de 180 milioane de doze de vaccin adaptat variantei Omicron, în al treilea contract încheiat cu companiile Pfizer – BioNTech.
Oficialul european a transmis într-o postare pe Twitter că producătorii s-au angajat să dezvolte aceste vaccinuri adaptate în 100 de zile, dacă există o astfel de cerere.
„Contractele noastre prevăd că toate companiile vor dezvolta vaccinuri adaptate, dacă sunt solicitate, în termen de 100 de zile. Statele membre au convenit să comande o primă tranșă de peste 180 de milioane de doze suplimentare de vaccinuri adaptate, în cadrul celui de-al treilea contract pe care îl avem cu BioNTech-Pfizer”, a declarat Ursula von der Leyen într-o conferință de presă, la finalul summitului cu liderii UE.
Von der Leyen a reafirmat că singura cale pentru a ieși din pandemie este vaccinarea anti-Covid.
„Vaccinarea în masă este singura cale de ieșire din pandemie. Comisia Europeană a oferit statelor membre milioanele de doze necesare. Continuăm să încurajăm țările din blocul comunitar să comande cantitățile necesare”, a mai spus președinta Comisiei Europene.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.