Moțiunea de cenzură inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (AUR) a fost respinsă joi, la Strasbourg, cu o largă majoritate de Parlamentul European, cu voturi 360 de voturi împotrivă, 175 de voturi pentru și 18 abțineri, scrie Agerpres.
Votul asupra moțiunii a avut loc prin apel nominal. Pentru a fi adoptată, ar fi fost necesară o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul.
Potrivit digi24.ro, moțiunea a fost susținută de câteva zeci de europarlametari și a avut ca pretext refuzul Ursulei von der Leyen de a publica mesajele text schimbate cu directorul executiv al companiei Pfizer în timpul pandemiei de Covid-19.
Deși inițiativa a fost sortită eșecului, Piperea însuși admițând jurnaliștilor români înainte de plecarea la Strasbourg, direct pe aeroportul Otopeni, că nu are susținerea necesară pentru a o trece în plenul PE, mișcarea a reușit să devină un catalizator pentru niște negocieri și raporturi cruciale în politica europeană și în raportul crucial în Parlamentul European.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.