Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată astăzi în plenul Parlamentului European, unde urmează să se desfășoare votul asupra unei moțiuni de cenzură îndreptate împotriva sa. Inițiatorii o acuză pe șefa executivului european de lipsă de transparență, abuz de putere și ignorarea rolului Parlamentului în decizii-cheie.
Moțiunea a fost depusă de eurodeputatul român Gheorghe Piperea, membru AUR și afiliat grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Documentul se bazează pe trei capete de acuzare:
- Comunicarea opacă a Ursulei von der Leyen cu directorul Pfizer, Albert Bourla, în timpul negocierilor privind vaccinurile anti-COVID;
- Utilizarea controversată a Digital Services Act în contextul alegerilor naționale din unele state membre;
- Aplicarea articolului 122 din tratatele europene pentru a ocoli Parlamentul în aprobarea programului SAFE – un plan de 150 de miliarde de euro pentru sprijinirea industriei de apărare.
Von der Leyen a respins acuzațiile, susținând că în timpul pandemiei, Comisia a acționat în spiritul solidarității europene: „Aceasta este Europa solidarității pe care o iubesc – și aceasta este Europa pe care o urăsc extremiștii”, a declarat ea.
Votul asupra moțiunii va fi nominal, iar pentru a trece este nevoie de două treimi din voturile eurodeputaților. În cazul în care sprijinul scade sub pragul minim necesar, procedura va fi anulată automat.
Dacă moțiunea este adoptată, aceasta ar duce la demiterea întregii Comisii Europene, un scenariu cu implicații majore asupra stabilității politice a Uniunii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.