Actualizare : Un accident rutier s-a produs în noaptea de 18 spre 19 mai, pe traseul R15, implicând două camioane de mare tonaj.
Un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unui autotractor de model „IVECO”, nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul din față și a intrat în coliziune cu remorca unui camion „SCHWARZMUELLER”, tractat de un „SCANIA”, condus de un bărbat de 34 de ani. Potrivit poliției, șoferul „IVECO” ar fi adormit la volan.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele fiind negative la consumul de alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului.
Știrea inițială : În dimineața aceasta, pe traseul care leagă municipiul Bălți de localitatea Sadovoe, a avut loc un grav accident rutier implicând două vehicule de mare tonaj.
Potrivit primelor informații, cele două tiruri s-au ciocnit într-un impact puternic, însă detaliile exacte ale accidentului nu sunt încă cunoscute.
Până în prezent, autoritățile competente nu au oferit declarații oficiale, iar informații despre eventuale victime sau persoane rănite nu au fost confirmate.
Știrea se actuzlizează.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.