Acasă Social Un tânăr riscă detenție pe viață: Ar fi comis un omor intenționat

Un tânăr riscă detenție pe viață: Ar fi comis un omor intenționat

0

Cadavrul victimei, un bărbat de 57 de ani, a fost depistat miercuri, 23 februarie, la o stână dintr-o localitate din raionul Soroca. Ca urmare a acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, cercetat penal pentru omor intenționat.

Polițiștii din Soroca au fost sesizaţi astăzi despre faptul că la o stână dintr-o localitate din raion se află cadavrul unui bărbat cu semne de moarte violentă.

La fața locului polițiștii au stabilit identitatea victimei, care s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 57 de ani, locuitor al raionului Soroca.

Ca urmare a cercetărilor preliminare ale polițiștilor, bărbatul ar fi decedat din cauza loviturilor în regiunea capului și a unei plăgi penetrante pe dreapta în cutia toracică.

În scopul identificării autorului infracțiunii, poliţiştii din Soroca în comun cu angajații Direcției Regionale Nord a INI au organizat un plan special de acţiuni, care, la scurt timp, s-a soldat cu reținerea suspectului.

Acesta s-a dovedit a fi locuitor al raionului Donduşeni, în vârstă de 35 de ani, recent eliberat din penitenciar.

Urmare a percheziției corporale efectuate de polițiști, asupra suspectului a fost depistat telefonul mobil al victimei.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza prevederilor art. 145 Cod penal al Republicii Moldova – „omor intenţionat”.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă privaţiune de libertate până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.