Un tânăr se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiat de un bărbat la care venise în ospeție. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:00, în localitatea Săseni, din raionul Călărași.
Solicitată telefonic, Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IGP, a declarat că victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 34 de ani.
Dânsul se afla în ospeție la un consătean în vârstă de 43 de ani. În urma unui conflict iscat între cei doi, gazda i-a aplicat oaspetelui cinci lovituri în spate cu un cuțit de bucătărie. Ulterior, victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul raional Călărași, iar agresorul a fost reținut pentru 72 de ore”, ne-a comunicat Vetcu.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele, iar bărbatul de 43 de ani riscă să fie cercetat penal.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.






