Un tânăr de 22 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost prins la vama Leușeni în timp ce încerca să introducă ilegal în țară 50 de kilograme de tutun pentru narghilea, ascunse printre bagajele personale dintr-un microbuz.
Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, care au supus controlului un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, ce se deplasa din Estonia. La prezentarea în vamă, șoferul a declarat că transportă doar bunuri de uz personal.
În baza analizei de risc, autoritățile au dispus efectuarea unui control fizic amănunțit, în urma căruia, în compartimentul marfar, au fost descoperite 250 de pachete a câte 200 de grame de tutun pentru narghilea, ascunse printre bunurile personale.
Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată în vederea confiscării speciale, iar șoferul riscă sancțiuni contravenționale pentru tentativa de tăinuire a bunurilor de la controlul vamal.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.