Un parteneriat între un institut de cercetare chinez și o companie de tehnologie a anunțat luni că intenționează să implanteze cipul său cerebral la 13 persoane până la sfârșitul acestui an, într-o inițiativă care ar putea să îl ajute să depășească proiectul Neuralink al miliardarului Elon Musk în ceea ce privește colectarea datelor pacienților, informează Reuters.
Institutul Chinez pentru Cercetarea Creierului (CIBR), cu sediul la Beijing, și NeuCyber NeuroTech au introdus Beinao No.1, un cip cerebral semi-invaziv fără fir, la trei pacienți în ultima lună și mai au alți 10 pacienți programați pentru acest an, a declarat Luo Minmin, care este director al CIBR și cercetător-șef la NeuCyber.
Compania de stat NeuCyber intenționează să realizeze un studiu clinic încă și mai amplu.
‘Anul viitor, după obținerea aprobării de reglementare, vom efectua studii clinice oficiale care vor include aproximativ 50 de pacienți’, a declarat Luo Minmin în fața reporterilor în marja Forumului Zhongguancun din Beijing, axat pe tehnologie. El nu a dat detalii cu privire la finanțare sau la durata studiilor clinice.
Accelerarea testelor pe oameni de către CIBR și NeuCyber ar putea face din Beinao No.1 cipul cerebral cu cel mai mare număr de pacienți din lume, subliniind hotărârea Chinei de a ajunge din urmă dezvoltatorii străini de interfețe creier-calculator (brain-computer interface – BCI).
Compania americană Synchron, printre ai cărei investitori se numără miliardarii Jeff Bezos și Bill Gates, este în prezent lider mondial în ceea ce privește studiile pe oameni, cu 10 pacienți, șase în Statele Unite și patru în Australia. Start-upul Neuralink a lui Elon Musk are în prezent trei persoane care au primit implantul său.
Neuralink lucrează la cipuri cerebrale fără fir care sunt inserate în interiorul creierului pentru a maximiza calitatea semnalului, în timp ce rivalii săi lucrează la cipuri semi-invazive sau sisteme de interfață creier-computer (BCI), care sunt plasate pe suprafața creierului. Deși această abordare sacrifică o parte din calitatea semnalului, ea prezintă un risc mai mic de deteriorare a țesutului cerebral și de alte complicații postoperatorii.
Videoclipuri publicate în această lună de mass-media de stat din China au arătat pacienți care suferă de un anumit tip de paralizie folosind cipul cerebral Beinao nr. 1 pentru a controla un braț robotizat cu scopul de a turna o ceașcă de apă, transmițându-și gândurile pe un ecran de computer.
‘De când a apărut vestea că Beinao No. 1 a fost testat cu succes pe oameni, am primit nenumărate cereri de ajutor’, a adăugat Luo Minmin.
Anul trecut, CIBR și NeuCyber nici măcar nu începuseră testele pe oameni, anunțând în schimb că un cip invaziv pe care îl dezvoltaseră, Beinao nr. 2, fusese testat cu succes pe o maimuță, care a fost apoi capabilă să controleze un braț robotizat.
Luo Minmin a declarat că o versiune fără fir a Beinao No.2 asemănătoare produsului Neuralink este în curs de dezvoltare și că se așteaptă ca aceasta să fie testată pe primul om în următoarele 12-18 luni.
Synchron a anunțat recent un parteneriat cu Nvidia pentru a integra platforma AI a acestui producător de cipuri în sistemele BCI ale companiei. Luo Minmin a declarat că, în timp ce CIBR și NeuCyber se află în discuții active cu investitorii și sunt dornice să strângă fonduri, companiile care doresc să se asocieze pentru Beinao ar trebui să fie ‘orientate spre viitor’ și să nu se concentreze pe obținerea unui profit rapid.
‘Pe termen scurt, când vine vorba despre BCI, lucrurile care pot fi vândute sunt foarte limitate’, a explicat Luo Minmin, adăugând că Beinao nu are legături cu armata chineză și se concentrează pe ajutorarea pacienților care suferă de diferite tipuri de paralizie.
NeuCyber este deținută de Zhongguancun Development Corporation, care a generat venituri de peste 9 miliarde de yuani (1,24 miliarde de dolari) în 2023, conform registrelor corporative chineze.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.