Un pas spre facilitarea liberei circulații a cetățenilor în Zona de Securitate, anunță autoritățile de la Chișinău. Mai exact este vorba despre reamenajarea postului Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, dislocat la podul peste râul Nistru în preajma localității Vadu-lui-Vodă.
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului politici pentru Reintegrare, la finalul lucrărilor, de pe carosabil urmează să fie eliminate toate obstacole artificiale și deblocat segmentul de drum Coșnita-Bălăbănești-Dubăsarii Vechi care nu este funcțional timp de 29 ani și intersecția drumului Chișinău – Vadul-lui-Vodă.
Reamenajarea se va desfășura etapizat până la sfârșitul acestui an și va include reamplasarea infrastructurii postului, în special a blocurilor de beton, mașinii blindate (TAB), modulului pentru efectiv (locurile de serviciu și obiectele auxiliare), în conformitate cu planul elaborat de Comandamentul Militar Întrunit al Forțelor Mixte de Pacificare aprobat de Comisia Unificată de Control.
Ulterior, lucrările se vor axa pe instalarea sistemului de alimentare cu energie electrică, dotarea cu utilaj și mobilier nou.
Lucrări similare sunt preconizate și la postul nr. 9/stâng, care va fi evacuat de pe carosabil și nu va mai împiedica circulația.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.