Acasă Extern Un om de afaceri rus s-a sinucis la Moscova. Ce legături avea...

Un om de afaceri rus s-a sinucis la Moscova. Ce legături avea cu Putin

0

Mihail Rogachev, fostul vicepreședinte al companiei petroliere Yukos care a aparţinut în anii 2000 oligarhului Mihail Hodorkovski, a fost găsit mort pe 20 octombrie după ce ar fi căzut de la etaj. Cadavrul lui a fost găsit de şoferul său în jurul orei 8.30 în curtea casei din Moscova, unde locuia. Moartea sa este investigată drept o sinucidere,  transmite SafeNews.md cu referire la observatornews.ro.

Potrivit Mash, un canal de știri de pe Telegram, care ar avea legături cu forțele de ordine, Rogachev suferea de cancer în stadiu avansat şi a lăsat în urmă un bilet de adio. Informaţia este disputată de canalul de Telegram anonim VChK-OGPU. Acesta susţine că surse nenumite din „cercul apropiat” lui Rogachev au negat că ar fi avut cancer şi au susţinut că moartea sa a fost neașteptată.

Canalul care pretinde că are legături cu agențiile de securitate, a relatat că, deși Rogachev a avut probleme de sănătate în ultimii ani, acestea „nu au fost critice” și că a luat legătura cu familia sa în noaptea precedentă fără a lăsa suspiciunea că ar urma să se sinucidă. Publicaţia independentă Novaya Gazyeta a relatat că în ziua morții sale „a luat micul dejun cu cei dragi și era într-o dispoziție normală”. 

Cine a fost Mihail Rogachev

Rogachev a deținut diverse funcții în Yukos din 1996 până în 2007, inclusiv cea de vicepreședinte. Ulterior a fost director executiv al fondului de investiții private ONEXIM Group și director general adjunct al companiei metalurgice Nornickel. Fostul oligarh Mihail Hodorkovski, în prezent activist de opoziție, a deținut Yukos până când autoritățile ruse l-au arestat în 2003 din motive politice susţine el, legate de opoziția sa față de Vladimir Putin. Compania Yukos a fost închisă în 2007 iar Hodorkovski a fost grațiat de Putin în 2013 iar de atunci locuieşte în exil în Elveţia şi la Londra.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.