Un bărbat originar din Republica Moldova, care a călătorit sâmbătă, 4 decembrie, cu avionul la Bologna, a suferit un infarct imediat după ce a părăsit aeronava, relatează Corriere della Sera. El a fost salvat datorită intervenției personalului de la Crucea Roșie, transmite SafeNews.md cu referire la Rotalianul.
S-a întâmplat în jurul orei 21:00, după debarcarea pasagerilor pe Aeroportul G. Marconi.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, se afla la banda transportoare unde își aștepta bagajele când, sub privirile înmărmurite ale celorlalți călători, s-a prăbușit deodată la pământ, inima lui încetând să mai bată.
Intervenția echipei medicale de la Crucea Roșie, prezentă în aeroport, a fost fundamentală și i-a salvat viața. Sanitarii au acționat cu defibrilatorul și călătorul moldovean, care a fost victima unui stop cardiac, a reușit să supraviețuiască.
„Avem un ambulatoriu în zona respectivă a aeroportului”, a declarat asistenta medicală, Irene Fontana.
„Ne-au anunțat ceilalți pasageri și am ieșit imediat împreună cu colegul meu. Mi-am dat seama că situația era gravă: pacientul era conștient, dar nu putea vorbi.
L-am rugat pe colegul meu să meargă să aducă o targă. Un medic din Bazzano, care se afla în tranzit pe aeroport, a venit să mă ajute. L-am rugat să ia un defibrilator, am început masajul cardiac al pacientului și apoi l-am resuscitat: era ora 21:05 când i-a fost reluată activitatea cardiacă. La ora 21:10 și-a recăpătat cunoștința”, a mai explicat asistenta.
În mai puțin de jumătate de oră, la ora 21:33, bărbatul a fost transportat la Spitalul Maggiore din Bologna, unde în timpul nopții i s-a făcut o angioplastie (procedură de cardiologie intervențională prin care se restabilește fluxul de sânge normal la nivelul mușchiului inimii).
Starea pacientului este bună și, cel mai important aspect, potrivit medicilor, este că nu a suferit leziuni neurologice.
„Le mulțumesc medicilor că au avut grijă imediat de tatăl meu”, a transmis fiica bărbatului moldovean. Tata a fost mereu un om sănătos, are 70 de ani, dar arată de 50. Ceea ce i s-a întâmplat ne-a îngrijorat foarte tare. Azi l-am văzut și auzit cu un apel video, se simte deja mai bine.”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.