Un minor de 15 ani este cercetat penal după ce ar fi sustras dintr-o gospodǎrie mai multe bunuri, inclusiv o armă de vânătoare deținută legal.
Polițiștii din Ștefan Vodă au fost sesizați de o femeie de 50 de ani din localitatea Purcari, precum că după ce a lipsit de la domiciliu câteva ore, din locuință i-au dispărut mai multe bunuri.
Polițiștii au stabilit că suspectul, prin forțarea geamului a pătruns în domiciliu, de unde a sustras bijuterii din aur și argint, dar și o armă de vânǎtoare păstrată corespunzător în safeu.
Mai mult, s-a stabilit că minorul se cunoștea cu victima, ajutând-o anterior prin gospodărie.
Prejudiciul cauzat se ridică la 21 000 de lei.
La domiciliul minorului polițiștii au depistat și ridicat bunurile sustrase (bijuteriile), iar arma a fost gǎsitǎ la marginea localității, fiind ascunsǎ de cǎtre suspect.
Pe caz au fost inițiate procese penale pentru furt și sustragere a armei.
Potrivit legii, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 6 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.