ulian Namolovan, unul dintre cei patru medici de la Spitalul Republican depistați pozitiv la prezența coronavirusului de tip nou, medic reanimatolog de specialitate, a povestit cum a aflat că este infectat cu COVID-19 și a lansat o petiție online în care a înaintat câteva cerințe către conducerea Republicii Moldova.
Medicul cere ca în Comisia pentru Situații Excepționale să fie obligatoriu cel puțin trei medici epidimiologi cu renume în țară și șefii spitalelor strategice, care tratează bolnavii de COVID 19.
„În dimineața zilei de 23 martie, la sfârșitul gărzii de noapte în secția cu bolnavii cei mai gravi cu COVID-19, i-am spus șefului meu că am febră. L-am rugat pe directorul nostru, prof. Anatol Ciubotaru să ne ajute să fim testați toți de urgență, pentru ca să nu devenim o problemă pentru cei din jur.
Eu cu soția mea așteptăm un copil. Ea este însărcinată în ultima lună cu al doilea copil, pe primul l-am pierdut la scurt timp după naștere… Dr. Ciubotaru a organizat prompt testarea noastră. A două zi am aflat că sunt infectat eu și alți trei colegi. Mulțumim prof. Ciubotaru că ne-a testat, izolat și a dispus imediat tratamentul nostru. Cine știe câte vieți a salvat cu această decizie? Dar în aceeași zi, pe 24 martie Ministrul Sănătății nemedic a prezentat acțiunile directorului nostru ca încălcare a procedurilor și neglijență de serviciu în fața Comisiei pentru Situații Excepționale formată din nemedici, care a decis să-l concedieze imediat”, spune medicul.
Iulian Namolovan, medic reanimatolog la Spitalul Republican, mai spune că noul director al spitalului le-ar fi comunicat că spitalul NU va plăti testele medicilor.
„Fiecare din voi trebuie să-și plătească singuri asemenea analize, dacă insistă să fie testați”, ne-a spus noul director. Nu am cuvinte!”, menționează medicul Namolovan.
Totodată acesta mai declară că: „Eu vreau să pot să ajut să fie tratați TOȚI pacienții cu COVID-19 și fără. Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă din cauza epidemiei de coronavirus. În aceste momente critice pentru țară, medicii sunt cei care trebuie să ia decizii pentru că ei sunt cei care au pregătirea și cunoștințele necesare cum să lupte și să învingă epidemia! În Comisia pentru Situații Excepționale unde se i-au toate deciziile strategice legate pandemie, nu este nici un medic! În schimb, sunt 7 juriști, 7 ingineri, 5 economiști, 4 reprezentanți ai structurilor de forță, un diplomat și un pedagog!!! Ministerul Sănătății este condus de un jurist. Vă îndemn să semnați petiția pentru ca medicii să fie lăsați să își facă munca și să fie protejați, pentru că doar așa vă putem salva pe ct mai mulți”.
Astfel, medicul a solicitat următoarele:
1. În Comisia pentru Situații Excepționale să fie obligatoriu cel puțin trei medici epidimiologi cu renume în țară și sefii spitalelor strategice.
2. Ministru al Sănătății să fie numit un medic care cunoaște sistemul de sănătate.
3. Directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, să fie repus în funcție imediat.
Petiția poate fi semnată aici.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.