Kieran Trippier (30 de ani), fundașul dreapta al lui Atletico Madrid, a fost suspendat 10 săptămâni, după ce Federația Engleză de Fotbal l-a găsit vinovat de nerespectarea regulamentului de pariere.
Atletico Madrid, liderul din La Liga, a primit o lovitură grea. Kieran Trippier, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Diego Simeone, a primit o suspendare de 10 săptămâni și o amendă de aproximativ 80 de mii de euro, după ce Federația Engleză a ajuns la concluzia că internaționalul din Albion a fost implicat în pariuri plasate privind transferul său de la Tottenham, din 2019.
Trippier nu ar fi pariat direct, dar ar fi discutat cu alte persoane despre viitoarea sa mutare în La Liga.
Regulamentul din Anglia prevede că „un jucător profesionist nu are voie parieze sau să ofere unor terțe persoane informații pe care le-a obținut datorită poziției sale privilegiate, astfel încât acestea să poată profita”, susține AS.
Ancheta a început în luna mai, iar Trippier a negat tot timpul că ar avea vreo implicare în această poveste.
Kieran Trippier va rata 12 meciuri ale lui Atletico Madrid
Sancțiunea primită de Trippier intră în vigoare de astăzi, 23 decembrie.
Astfel, englezul va rata 12 jocuri ale lui Atletico Madrid, inclusiv prima manșă a optimilor de finală din UEFA Champions League, cu Chelsea.
Mai mult, fundașul lateral nu va avea voie să se antreneze alături de colegii săi în toată această perioadă.
În 2019, Atletico le plătea celor de la Tottenham 22 de milioane de euro în schimbul transferului lui Trippier.
În acest sezon, internaționalul englez a evoluat toate minutele în cele 13 jocuri de campionat și șase în grupele UCL ale grupării „rojiblanco”.
Cel mai probabil, locul său în banda dreaptă a compartimentului defensiv al lui „Atleti” va fi luat de Sime Vrsaljko.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.