Preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, Ben Cardin, îi îndeamnă pe Mark Zuckerberg, şeful Facebook şi Instagram, şi pe Sundar Pichai de la Google să ia măsuri pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova înaintea scrutinului prezidenţial şi a referendumului pro-UE din 20 octombrie, transmite News.ro.
În scrisori trimise lui Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, care deţine Facebook şi Instagram, şi lui Sundar Pichai, directorul executiv al Alphabet, care deţine Google, influentul senator american le cere să aloce suficiente resurse pentru a combate dezinformarea în Moldova pe platformele lor, în contextul alegerilor prezidenţiale şi referendumului constituţional cu privire la aderarea la UE din 20 octombrie.
Senatorul Ben Cardin invocă dovezi furnizate de guvernele Statelor Unite, Canadei şi Regatului Unit cu privire la eforturile continue ale Kremlinului de a semăna confuzie şi dezinformare în rândul populaţiei din Republica Moldova.
„Acesta este un moment unic în istoria Moldovei, care va determina viitorul a generaţii de moldoveni, iar decizia trebuie să aparţină exclusiv moldovenilor. Gravitatea acestei decizii care se află în faţa poporului moldovean impune partenerilor Moldovei, precum şi celor care contribuie la moderarea părţilor-cheie ale spaţiului informaţional al Moldovei, sarcina de a împiedica influenţa străină malignă să intervină într-una dintre cele mai importante alegeri pe care moldovenii le vor face vreodată”, a subliniat senatorul american.
Ben Cardin argumentează, de asemenea, cu faptul că Institutul Naţional Democrat (NDI) a efectuat recent o evaluare imparţială a mediului electoral din Moldova ajungând la concluzia că influenţa străină malignă din partea Rusiei asupra platformelor de social media „reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa integrităţii electorale”.
NDI a recomandat în mod specific ca „platformele de social media să aloce mai multe resurse Moldovei pentru a identifica informaţiile false şi modelele de comportament neautentic şi să se asigure în mod proactiv că nu acceptă publicitate de la persoane sancţionate sau de la reprezentanţii acestora”, subliniază Ben Cardin.
„Având în vedere popularitatea platformelor Meta / Alphabet pe piaţa moldovenească, cred că ar trebui să luaţi în serios această recomandare. Sper că Meta / Alphabet va acţiona fără întârziere pentru a aloca resurse suplimentare în vederea susţinerii unui mediu electoral corect în perioada premergătoare datei de 20 octombrie”, mai spune preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului SUA în scrisorile trimise şefilor Meta şi Alphabet.
Senatorul aminteşte, de asemenea, că guvernele Statelor Unite, Canadei şi Regatului Unit au declarat împreună în iunie că actorii ruşi folosesc dezinformarea pentru a submina democraţia moldovenească în timpul campaniei electorale şi în perioada imediat următoare acesteia. Această declaraţie comună a expus operaţiunile de influenţă răuvoitoare ale Kremlinului şi „este de datoria celor care au capacitatea de a răspunde să o facă în mod urgent”, atrage atenţia Ben Cardin. În special, SUA şi aliaţii au avertizat cu privire la actorii ruşi care urmăresc să incite la proteste, adaugă el. „Cred că acest tip de comportament încalcă codul dumneavoastră de conduită şi trebuie contracarat”, le spune Ben Cardin lui Zuckerberg şi Pinchai.
Senatorul american menţionează că respectatul ONG din Moldova WatchDog.MD, care monitorizează îndeaproape dezinformarea pe platformele social media, a constatat că oligarhul moldovean Ilan Şor, care este sancţionat de SUA, UE, Regatul Unit şi Canada, a cheltuit peste 33.000 de dolari pe reclame pe Facebook numai în luna iunie şi peste 400.000 de dolari de când a fost sancţionat, în octombrie 2022. De asemenea, publicitatea sponsorizată pe Google „este unul dintre principalele instrumente de dezinformare” în Moldova, iar WatchDog.MD notează că guvernul moldovean nu poate să oprească această campanie de dezinformare fără sprijinul Alphabet.
„Meta / Alphabet are o şansă importantă în această lună de a se asigura că poporul moldovean îşi poate decide propriul viitor. Sper că Meta / Alphabet va profita de această oportunitate pentru a se asigura că platformele sale sunt un forum pentru o cauză bună”, afirmă în încheierea scrisorilor sale senatorul american Ben Cardin.
În vârstă de 81 de ani, Ben Cardin este avocat şi politician american democrat care ocupă funcţia de senator în Congresul SUA din 2007. Cu o bogată experienţă politică, Ben Cardin nu a pierdut niciodată vreun scrutin în care a participat în întreaga sa carieră.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.