Procesul unui fost paznic al Ambasadei Statelor Unite la Oslo, în Norvegia, judecat cu privire la spionaj în favoarea Rusiei şi Iranului, a început miercuri, anunţă presa locală, relatează AFP.
Bărbatul – de naţionalitate norvegiană – , în vârstă de aproximativ 20 de ani, este acuzat de faptul că a furnizat informaţii despre activităţile Ambasadei Statelor Unite în schimbul unor plăţi în euro şi bitcoin.
El este acuzat de faptul că a comunicat fie Rusiei, fie Iranului, fie ambelor ţări, coordonatele unor diplomaţi, unor membri ai personalului ambasadei şi familiilor acestora.
În actul acuzării se arată că el a predat numerele unor plăci de înmatriculare ale unor vehicule diplomatice, planuri ale clădirii, proceduri de securitate şi o listă a curierilor folosiţi de către serviul norvegian de informaţii.

În prima zi a procesului, parchetul a prezentat ca probă un mesaj adresat Ambasadei Rusiei, în care bărbatul dădea asigurări că dispune de ”informaţii care ar putea să vă fie utile”, potrivit televiziunii publice NRK.
”El recunoaşte faptele, însă neagă orice responsabilitate penală. Îi pare răiu pentru ceea ce a făcut, dar nu este un spion”, a declarat agenţiei de presă NTB avocata sa, Inger Zadig.
Potrivit parchetului, el riscă până la 21 de ani de închisoare.
Procesul urmează să se desfăşoare timp de opt zile.
Serviciile de informaţii norvegiene arată cu regularitate cu degetul Rusia, Iranul, dar şi China ca principalele ţări cu risc în privinţa spipnajului.
Norvegia, un stat membru NATO, are o frontieră terestră comună, în Arctica, cu Rusia.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.