Un elev în vârstă de 17 ani de la o unitate de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea a primit o amendă de 2.500 de lei, după ce a fost prins la cursuri cu un pistol de tip airsoft asupra sa, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut luni, conducerea şcolii fiind cea care a anunţat autorităţile că tânărul a venit înarmat la şcoală, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
„Jandarmii care se aflau în apropierea unităţii de învăţământ au intervenit imediat, iar în urma verificărilor efectuate au descoperit asupra tânărului de 17 ani un pistol de tip airsoft.
Întrebat cum a intrat în posesia lui, acesta le-a răspuns jandarmilor că a cumpărat pistolul de pe un site cu anunţuri, de la un necunoscut”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale, citat de Agerpres.
Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea a menţionat că pentru acest tip de arme este nevoie de un aviz special, neputând fi achiziţionate de minori şi nici folosite în public, deoarece, deşi sunt considerate de mulţi drept jucării, ele pot fi periculoase.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.