Acasă Justiţie Un bărbat găsit vinovat că a primit 450.000 de dolari de la...

Un bărbat găsit vinovat că a primit 450.000 de dolari de la grupul „Șor” pentru a controla un partid politic proeuropean

0

Un bărbat a fost condamnat pentru că a acceptat finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis pe 25 iunie o pedeapsă de patru ani de închisoare, cu suspendare pe un an de probă, o amendă de 200.000 de lei și interzicerea exercitării funcțiilor financiare în partide politice pentru șapte ani.

Potrivit anchetei, în vara anului 2023, inculpatul a fost instigat de liderul grupului „Șor” să preia conducerea unui partid politic cu orientare proeuropeană, pentru a-i asigura grupului criminal influență în alegerile locale. Pentru acest scop, i s-a promis o recompensă financiară substanțială, atât lunară, cât și în cazul obținerii a cel puțin 5% din voturi.

Pentru a-și pune în aplicare planul, bărbatul a preluat un partid existent, „Partidul Acțiunea Democratică”, redenumit ulterior în „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE), unde a fost desemnat secretar general, cu atribuții în gestionarea finanțelor partidului. În august 2023, acesta a primit peste 450.000 de dolari de la grupul infracțional, sumă recunoscută ca finanțare ilegală.

În urma condamnării, o parte din bani și un telefon mobil folosit în activitățile ilegale au fost confiscate în favoarea statului. Ancheta continuă, iar liderul grupului „Șor” și alte două persoane sunt cercetate în continuare. Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.