Caz şocant în Portugalia. Un bărbat a murit asfixiat, după ce soţia lui obeză s-a împiedicat, a căzut peste el și nu s-a mai putut ridica.
Victima, un bărbat de 59 de ani, descrisă de presa locală ca având o constituție firavă, a murit în locuința sa din cartierul rezidențial Campanha, la periferia orașului Porto, scrie Daily Mail.
Soția lui, cu un an mai în vârstă și care cântărea peste 100 kg, ar fi alunecat în timp ce se ridica din pat pentru a merge la partenerul ei, care se afla întins pe podea lângă ea. Vecinii, alertați de țipetele femeii după ce a rămas blocată între pat și peretele locuinței, au sărit în ajutor. Aceștia au reușit să o ridice de pe el, dar bărbatul era deja inconștient când au sosit pompierii și paramedicii.
Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar, bărbatul nu şi-a mai revenit din stopul cardiac.
Potrivit publicației portugheze Correio da Manhã, cinci bărbați au fost necesari pentru a o ridica de pe partenerul ei. Poliția PSP a investigat cazul, dar a exclus orice faptă penală, concluzionând că a fost un accident nefericit.
„A fost încadrat drept asfixie accidentală. Evident, este un deces foarte neobișnuit, dar nu a existat nicio intenție criminală. A fost o simplă împiedicare a femeii când s-a ridicat din pat și a încercat să se apropie de soțul ei, care era întins pe podea, ceea ce a dus la tragedie”, spune o sursă din anchetă.
Partenera bărbatului decedat a primit sprijin psihologic.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.