Un bărbat de 46 de ani din Chişinău s-a stins din viaţă, după s-a electrocutat în timp ce repara un transformator.
Nenorocirea a avut loc în data de 31 august, într-o carieră din satul Slobozia Cremene, raionul Soroca.
Bărbatul a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, iar marţi a fost transferat cu elicopterul SMURD la Chişinău, dar, din nefericire, s-a stins din viaţă la scurt timp după internare.
Paul Nevelea, medic SMURD Iaşi: „Într-o stare extrem de gravă. A necesitat transferarea la Chişinău. Pacientul a fost în stres stabil şi l-am adus în siguranţă aici, în Chişinău”.
Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Centrul „Leziuni Termice” din Chişinău. Potrivit şefului instituţiei medicale, Octavian Cirimpei, aproape de miezul nopţii bărbatul s-a stins din viaţă. Am încercat să aflăm dacă Inspectoratul de Stat al Muncii s-a autosesizat în acest caz.
Directorul Dumitru Stăvilă ne-a comunicat că nu ştie nimic despre decesul bărbatului. Acelaşi răspuns l-au avut şi reprezentanţii Direcţiei de Supraveghere Tehnică Nord. Între timp, poliţiştii din Soroca au iniţiat o anchetă penală.
Svetlana Talpă, ofițer de presă la IP Soroca: „Au fost numite un şir de expertize. Chiar şi transformatorul va fi supus unor cercetări la faţa locului pentru a fi stabilită cauza”.
Potrivit IGSU, de la începutul anului, 15 pacienţi au fost transportaţi în instituţiile medicale cu elicopterul SMURD.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.