Caz ieșit din tipare în raionul Comrat. Totul s-a întâmplat în seara de 28 august într-o gospodărie din localitatea Budjac. Oamenii legii au fost aretați prin intermediul serviciului 112 precum că un bărbat a fost snopit în bătăi în propria locuință. La fața locului s-au deplasat polițiștii, transmite SafeNews.md cu referire la echipa.md.
Astfel aceștia au stabilit că în noaptea de 27 august, doi indivizi au pătruns în casa victimei de 45 de ani unde l-au bătut după care l-au încuiat în subsolul propriei locuințe.
La scurt timp, bărbatul a reușit să evadeze după care a și solicitat ajutor.
Ca urmare, pe acest caz, oamenii legii au inițiat un dosar penal pentru privațiune ilegală de libertate, în cadrul căreia, la scurt timp, suspecții au fost identificați și reținuți.
Aceștia s-au dovedit a fi în vârstă de 39 și respectiv 50 de ani originari din municipiul Comrat.
Totodată, de către instanță a fost acceptat demersul procurorilor de arest preventiv a acestora pe un termen de 30 de zile.
Prin urmare, suspecții urmează să compare în fața magistraților, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.