Acasă Social Un bărbat a vrut să se arunce în gol de la etajul...

Un bărbat a vrut să se arunce în gol de la etajul 7 al unui bloc din Chișinău

0

Poliția Capitalei a fost pusă pe jar, după ce un bărbat ar fi intenționat să se arunce în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuințe din Chișinău.

Contactată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, ne-a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 13:40,pe bulevardul Dacia, din sectorul Botanica al capitalei.

„Poliția a fost sesizată despre faptul că un bărbat amenința că se aruncă în gol peste fereastra unui apartament de la etajul 7 al blocului de locuințe. Imediat la fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate, iar peste câteva minute bărbatul a renunțat la acțiunile sale și s-a întors în apartament. Urmează să se stabilească toate circumstanțele”, a precizat Stati.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a ținut să menționeze că bărbatul se afla singur în apartament și că s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.