Un bărbat de aproximativ 20 de ani a fost reținut și acuzat că s-a urcat într-un alt avion „fără permisiune și a provocat intenționat sau prin imprudență panică”, după ce s-a îmbarcat la bordul unei alte aeronave decât cea pentru care avea bilet, relatează BBC News.
Incidentul a avut loc la aeroportul Manchester, unde bărbatul s-a urcat în avionul ce urma să decoleze către Milano, în loc să se urce în cel pentru care avea bilet, care aparținea aceeași companii aeriene, Easy Jet. După ce echipajul de la bord și-a dat seama de eroare, toți pasagerii au fost debarcați, conform procedurii, fiind efectuate noi controale înainte ca aceștia să se urce înapoi în aeronavă.
Nu a fost găsit nimic suspect, subliniază BBC. Compania aeriană EasyJet a precizat ulterior că încă nu e clar cum s-a produs eroarea, însă „colaborează cu autoritățile de la Aeroportul Manchester pentru a înțelege cum a putut bărbatul să se urce în avion”. Ulterior, poliția din Manchester a anunțat că persoana este acuzată că „s-a ascuns cu scopul de se urca într-un avion fără permisiune”, ancheta fiind încă în desfășurare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.