Un băiețel din Texas a murit după ce s-a infectat cu o amibă care se hrăneşte cu creier uman, descoperită ulterior la un loc de joacă cu apă din Arlington. Băiețelul, a cărui identitate a rămas anonimă, a murit la spital la șase zile după diagnostic.
Oficialii din Arlington, situat între Dallas și Fort Worth, au declarat că municipalitatea a fost anunțată pe 5 septembrie că un copil a fost internat cu meningoencefalită amoebică primară, o infecție rară și adesea fatală cauzată de Naegleria fowleri, o amibă care se hrănește cu creierul uman, transmite SafeNews.md cu referire la observatornews.ro.
Băiatul a primit diagnosticul de meningoencefalită amoebică primară
Băiatul, care nu a fost identificat de oficiali, a murit la spital pe 11 septembrie.
După ce au aflat despre boala copilului, oficialii din domeniul sănătății au început să investigheze cazul, ulterior fiind confirmată prezența amibei în probele de apă de la Don Misenhimer Park din Arlington.
O analiză ”a identificat lacune în programul nostru zilnic de inspecție”, a declarat directorul adjunct al orașului, Lemuel Randolph.
”Aceste lacune au dus la neîndeplinirea standardelor noastre de întreținere”, a spus oficialul, citat de AP.
Oficialii orașului Arlington au descoperit amiba la un loc de joacă cu apă din oraș
Oficialii orașului spun că alimentarea cu apă potabilă a lui Arlington nu a fost afectată și că dispozitivul de stropire este echipat cu un dispozitiv de prevenire a refluxului conceput pentru a izola apa din sistemul de distribuție a apei din oraș.
CDC spune că infecțiile cu Naegleria fowleri sunt rare, doar 34 fiind raportate în SUA din 2010 până în 2019.
Oamenii sunt infectați atunci când apa care conține amiba intră în corp prin nas, de obicei atunci când oamenii merg să înoate sau să se scufunde în lacuri și râuri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.