Acasă Extern Un avion s-a prăbușit într-un cartier din Franța: Trei oameni au murit

Un avion s-a prăbușit într-un cartier din Franța: Trei oameni au murit

0

Tragedie în Franța. Trei persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la scurt timp după decolare, lângă o zonă rezidențială. La bord se afla un cuplu de pensionari și pilotul, un prieten apropiat al celor doi, în vârstă de 77 de ani. Impactul cu solul a fost prea puternic pentru ca pasagerii să supraviețuiască.

Potrivit publicației Le Parisien, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 17:00, la Champhol, regiunea Eure-et-Loir. „Avionul s-a prăbușit într-un cartier rezidențial, dar nu peste o locuință”, a precizat prefectura pentru jurnaliștii francezi. Doar o mașină a fost avariată, scrie observatornews.ro.

La bordul avionului se aflau un pilot „în vârstă de 77 de ani, foarte experimentat, fost general în armată, și un cuplu de pensionari”, a declarat pentru AFP procurorul Republicii Chartres, Frédéric Chevallier. Salvatorii au încercat să resusciteze victimele, însă fără succes.

Ce s-a întâmplat?

„Dintr-un motiv încă necunoscut, avionul virat prea strâns la aproximativ trei minute după decolare și s-a izbit de un zid într-un cartier rezidențial. Toate ipotezele sunt luate în calcul: nu exclud nimic”, a adăugat Frédéric Chevallier. 

Potrivit primarului comunei, Étienne Rouault, intervievat de un corespondent AFP, „urmele lăsate de avion în momentul impactului arată că a trecut printre două case. Un pic mai la dreapta sau un pic mai la stânga și impactul ar fi fost și mai violent”. 

„Mai multe persoane au auzit zgomotul puternic al impactului cu solul”, a adăugat primarul.

Cartierul rezidențial, construit în urmă cu aproximativ zece ani, se află în apropierea fostei baze aeriene Chartres-Champhol.

Anchetă deschisă

A fost deschisă o anchetă pentru omor din culpă, deocamdată încredințată direcției interdepartamentale a poliției naționale, precum și jandarmeriei transporturilor aeriene. Trupurile neînsuflețite au fost preluate pentru a fi transportate la un institut medico-legal, iar autopsiile sunt programate pentru săptămâna viitoare.

Aeronava aparținea aeroclubului de pe aerodromul Chartres Métropole. „A fost un zbor privat la bordul unui avion Cessna 172”, un avion monomotor cu patru locuri, a precizat Antoine De Buck, vicepreședintele clubului. 

Aeronavele sunt închiriate cu 185 de euro pe oră. Circulația a fost oprită în zonă și a fost instituită o deviere, a anunțat prefectura. Poliției i s-a dat ordin să nu permită accesul nimănui în perimetrul cartierului, nici măcar jurnaliștilor. Doar locuitorii au voie să intre.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.