Ministerul Apărării britanic a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după ce a detectat prezenţa unui avion militar rus „în apropierea” spaţiului său aerian, relatează AFP.
Cele două avioane de luptă britanice au fost trimise joi pentru a monitoriza un avion rusesc Bear-F care survola Marea Nordului, se arată în comunicatul ministerului.
Reperat în „zona de interes a Regatului Unit”, avionul nu a intrat însă, „în niciun moment”, în „spaţiul aerian suveran al ţării”.
Acest incident survine la câteva zile după ce nave militare ruseşti au fost detectate în Canalul Mânecii, adaugă ministerul. Royal Navy a mobilizat mai multe nave pentru a le escorta.
„Adversarii noştri nu trebuie să se îndoiască de hotărârea noastră neclintită şi de capacitatea noastră formidabilă de a proteja Regatul Unit”, a declarat secretarul de stat pentru forţele armate, Luke Pollard, citat în comunicat.
Incidentele în care sunt implicate avioane ruseşti şi aeronave ale ţărilor NATO au crescut în ultimii ani, chiar înainte de începerea conflictului din Ucraina.
Acestea s-au produs cel mai adesea deasupra Mării Baltice, dar şi a Mării Negre şi în alte părţi.
În august 2023, bombardiere ruseşti au fost interceptate de avioane de luptă britanice în timp ce zburau la nord de Scoţia, în spaţiul aerian controlat de NATO.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.