Acasă Diverse Un asteroid de dimensiuni mari trece astăzi pe lângă Pământ, anunță NASA

Un asteroid de dimensiuni mari trece astăzi pe lângă Pământ, anunță NASA

0

Un asteroid de dimensiuni mari trece astăzi pe lângă Pământ, anunță NASA. Corpul ceresc are o lățime de aproape 86 de metri. Experții spun că sunt șanse extrem de mici ca asteroidul să lovească planeta.

Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori, a explicat la Digi 24 ce presupune fenomenul, mai ales că în urmă cu aproximativ două săptămâni un alt corp ceresc a fost foarte aproape de Pământ.

”În momentul de față vorbim de un asteroid mult mai mare, inițial a fost estimat între 38 și 86 de metri, insă ulterior au revenit undeva pe la 51 de metri, ceea ce înseamnă că vorbim de o stâncă spațială mai mare de 10 metri. Asta numim noi asteroid. Călătorește cu 10,9 km/secundă, deci în jur de 40.000 de kilometri pe oră. 

Din fericire pentru noi, vestea bună este că va fi la 1,7 kiloemtri, adică de patru ori și jumătate distanța de la Pământ la Lună. Trebuie să vă spun, chiar și așa, că se încadrează în categoria asteroizilor care se apropie foarte mult de Pământ”, a spus Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori, care a explicat și ce înseamnă de fapt această contradicție.

”Asteroizii care pe orbita lor în jurul Soarelui se apropie la mai puțin de 1,3 unități astronomice (unitatea astronomică înseamnă distanța de la Pămât la Soare) pot ajuge destul de aproape de Pământ. (…) Se cunosc peste 22 de mii de astfel de asteroizi apropiați de Pământ, cel mai mare are 7 kilometri, ceea ce înseamnă că este destul de mare. 

Dintre acestia sunt catalogati potențial periculoși dacă intersectează orbita Pământului și se apropie la mai puțin de 0,05 unități astronomice și sunt mai mari de 100 de metri. 

În această categorie sunt 2037 care se pot apropia la distanțe relativ reduse , însă nu reprezintă un real pericol, întrucât sunt mici ca dimensiune. În cazul asteroidului de astăzi, anunțat de NASA, poate ajuge la o destul de mică distanță, însă nu prezintă un pericol”, a continuat președintele Societății Astronomice Române de Meteori.

Potrivit acestuia, un alt asteroid va fi în aceeași situație pe data de 14 octombrie: ”Atunci vorbim de un asteroid mult mai mare, însă de departe cel mai mare va trece aproape de Pământ pe 28 noiembrie. (…) NASA nu a dat nicio avertizare cu privire la asteroidul de astăzi, dar a publicat pe site informația respectivă, care este strict informativă”, a mai spus Valentin Grigore, la Digi 24.

digi24.ro

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.