Un specialist din cadrul subdiviziunii de evidenţă şi incorporare militară a Primăriei satul Lozova este bănuit că ar fi cerut şi primit 300 de euro de la mama unui tânăr pentru a-l ajuta să nu fie încorporat în serviciul militar. Potrivit denunţătoarei, funcţionarul i-ar fi promis că îi va elibera tânărului un certificat, în baza căruia va fi absolvit de obligaţiunea de a face armată.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală, iar marţi funcţionarul a fost reţinut pentru 72 de ore. Acesta se află în izolatorul CNA.
Dacă va fi găsit vinovat, riscă detenţie pe un termen de la cinci până la zece ani, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.