Acasă Extern Un alpinist a primit jumătate dintr-o comoară de pietre prețioase găsite pe...

Un alpinist a primit jumătate dintr-o comoară de pietre prețioase găsite pe Mont Blanc

0

Un alpinist care escaladând Mont Blanc, în Franța, a dat peste o comoară de smaralde, rubine și safire îngropate de zeci de ani, a primit jumătate din pietrele prețioase pe care le găsise într-o cutie. Alpinistul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, descoperise nestematele în 2013 și a fost lăudat după ce a predat cutia poliției, așa cum prevede legea franceză.

Cutia aparținuse, cel mai probabil, unei persoane aflate la bordul unui avion indian care s-a prăbușit în munți în urmă cu o jumătate de secol, relatează BBC.

Acum, el a fost recompensat cu jumătate din comoara formată din sute de pietre prețioase, iar autoritatea locală din Chamonix a luat cealaltă jumătate, după ce în prealabil a încercat – fără succes – să dea de familia proprietarului din India.

Pietrele prețioase au fost împărțite în două părți egale, evaluate la aproximativ 150.000 de euro fiecare, a declarat primarul din Chamonix, Eric Fournier. El l-a lăudat pe alpinist pentru „integritatea” de care a dat dovadă în predarea descoperirii sale la poliție, scrie Mediafax.

Două avioane Air India s-au prăbușit pe Mont Blanc

Două avioane Air India s-au prăbușit pe Mont Blanc, primul în 1950, provocând moartea a 48 de persoane. În 1966, un al doilea zbor operat de compania națională indiană a lovit muntele, cu 117 persoane la bord.

Oficialii cred că pietrele prețioase provin probabil din zborul din 1966, care se afla pe ruta Mumbai – New York când s-a prăbușit. De atunci, pe munte au fost găsite rămășițe umane, precum și bagaje aparținând celor aflați la bord. În 2012, a fost găsită o geantă cu corespondență diplomatică din India. Geanta conținea ziare, calendare și o scrisoare personală datată 1966.

Fizicianul Homi J. Bhabha, cunoscut drept „părintele” programului nuclear indian, s-a numărat printre cei care au pierit în accidentul din 1966.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.