Un adolescent de 15 ani a fost electrocutat în timpul unui turneu de tenis de masă. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, scrie presa din regiune.
Potrivit sursei, pe 27 iulie, minorul participa la un turneu de tenis de masă care avea loc într-un complex sportiv din Râbnița.
În jurul orei 16:00, în timp ce încerca să scoată mingea de tenis care ajunsese într-ul colț al sălii, adolescentul s-a sprijinit cu mâna de un hidrant de incendiu, moment în care a fost electrocutat.
Acesta a fost dus la spital, însă, din nefericire, a decedat.
Ulterior, clădirea complexului a fost deconectată de la curentul electric, iar la fața locului a lucrat o echipă de specialiști.
Ancheta este în derulare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.