Un antreprenor de 39 de ani din Chișinău a fost tras la răspundere după ce, potrivit anchetei, și-a adus intenționat firma în pragul falimentului. Deși a scăpat de condamnarea penală, acesta va trebui să achite statului peste 600.000 de lei pentru prejudiciul creat.
Investigația a scos la iveală că, în decurs de trei ani (2015–2018), bărbatul ar fi golit treptat conturile societății pe care o administra, prin retrageri de fonduri fără justificare economică, și a vândut activele companiei într-un mod care a compromis capacitatea acesteia de a-și onora datoriile. În 2019, firma a ajuns în incapacitate totală de plată și a fost lichidată.
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a constatat vinovăția acestuia pentru insolvabilitate intenționată – o infracțiune gravă ce afectează integritatea mediului de afaceri. Totuși, fiind depășit termenul legal de prescripție, inculpatul nu va mai fi urmărit penal.
Cu toate acestea, instanța a dat câștig de cauză Serviciului Fiscal de Stat, obligându-l pe fostul administrator să restituie 606.525,67 lei către bugetul public – sumă care reflectă daunele provocate prin gestionarea frauduloasă a companiei.
Bărbatul pledează nevinovat, iar decizia poate fi contestată. Până la o hotărâre definitivă, beneficiază de prezumția de nevinovăție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.