Un proeminent activist ucrainean radical împotriva Rusiei a fost asasinat prin împuşcare în oraşul Odesa de un atacator neidentificat până în prezent, au anunţat autorităţile ucrainene.
Numele victimei, în vârstă de 31 de ani, nu a fost anunţat oficial, dar mass-media din Ucraina afirmă că este vorba despre Demian Hanul, un blogger care a luat parte la revolta Euromaidan din 2014 ce l-a înlăturat de la putere pe preşedintele pro-rus Viktor Ianukovici şi a fost membru al grupării radicale ucrainene de extremă dreapta Sectorul Dreptei.
Presa rusă l-a descris pe Demian Hanul drept un „neonazist responsabil de atacul prin incendiere asupra Casei Sindicatelor din Odesa”, referire la atacul din timpul confruntărilor care au opus militanţi pro-ruşi şi pro-ucraineni în 2014 la Odesa, unde 42 de pro-ruşi au murit atunci în Casa Sindicatelor după incendierea acesteia.
În aprilie 2024, un tribunal rus l-a pus pe Hanul sub acuzare în lipsă pentru o serie infracţiuni, inclusiv distrugerea unor monumente sovietice.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.