Acasă Justiţie ULTIMA ORĂ! Procuratura Generală ANUNȚĂ că a dispus citarea lui Rizea pentru...

ULTIMA ORĂ! Procuratura Generală ANUNȚĂ că a dispus citarea lui Rizea pentru audieri în cazul deceselor lui Butmalai, Luncașu și Salemi

0

Procuratura Generală a luat act de declarațiile făcute în cadrul unei emisiuni televizate de către fostul deputat român Cristian Rizea, potrivit căruia, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Având în vedere faptul că dosarele penale în cazul decesului lui Ion Butmalai și Iurie Luncașu au fost clasate din lipsa faptului vreunei infracțiuni, iar urmărirea penală în cazul Salemi a fost suspendată în temeiul art.2871 CPP, nefiind identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire, Procuratura Generală a dispus subdiviziunilor care gestionează aceste lucrări, să organizeze reluarea urmăririi penale.
Prin urmare, pentru valorificarea celor declarate de Rizea, procurorii responsabili urmează să-l citeze și să-l audieze în calitate de martor pentru a putea ulterior verifica informațiile prezentate prin acțiuni procesual-penale, menite să confirme sau să infirme faptul asasinatelor.
Procuratura va informa suplimentar despre măsurile întreprinse în consecință, informează instituția.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.