Acasă Uncategorized ULTIMA ORĂ! PG anunță că Tauber și Apostolova, au fost scoase de...

ULTIMA ORĂ! PG anunță că Tauber și Apostolova, au fost scoase de sub urmărire penală în dosarul privind frauda bancară

0

La aproximativ o lună de la scoaterea de sub urmărire penală a șase acționari ai Unibank, inclusiv a fostului președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, Procuratura Anticorupție anunță despre decizia de scoate de sub urmărire penală, în dosarul privind „frauda bancară”, a încă patru acționari, printre care deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Acum un an, procurorul general interimar a solicitat în Parlament ridicarea imunității celor două deputate, acestea fiind private de libertate. Ulterior, cei zece acționari ai UNIBANK au fost puși sub învinuire, fiindu-le încriminată comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat.

„În urma studierii minuțioase a probatoriului, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate.

În concret, ca urmare a multiplelor acțiuni de urmărire penală, confruntări între învinuiți/bănuiți și martori, măsuri speciale de investigații, s-a constatat că în acțiunile învinuiților nu se regăsește elementul obligatoriu al infracțiunilor, și anume intenția directă la realizarea scopului infracțional urmărit de grupul criminal organizat la obținerea unui folos material.


PG precizează că urmărirea penală în episodul privind acționariatul UNIBANK din „frauda bancară continuă, iar instituția va informa, în limitele legii, despre evoluțiile acestora.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.