Acasă Justiţie ULTIMA ORĂ! Ofițer INI, trimis în judecată pentru acte de corupție

ULTIMA ORĂ! Ofițer INI, trimis în judecată pentru acte de corupție

0

Un ofițer principal de investigații din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Mai exact acesta ar fi pretins la o sumă de aproximativ 2000 euro de la administratorul unei companii specializate în reparația automobilelor.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, polițistul este învinuit de faptul că, exercitând atribuțiile de ofițer principal de investigații specializat în investigarea infracțiunilor în domeniul transporturilor, în decembrie 2021, s-a deplasat la sediul unei companii din mun.Chișinău, al cărui gen de activitate este prestarea serviciilor de reparație a automobilelor, unde a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, în rezultatul căreia a sigilat sediul unde își desfășoară activitatea agentul economic.

Ulterior, acesta i-a comunicat administratorului companiei că, ar putea fi aplicată o amendă de ordinul sutelor de mii de lei, sau eventual să fie intentată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunilor de practicare ilegală a activității de întreprinzător sau evaziune fiscală, motiv pentru care a pretins de la omul de afaceri o sumă de 2000 euro.

Ca urmare, suspectul a primit în biroul său de serviciu de la administratorul companiei suma extorcată de 1900 Euro.

Procuratura Anticorupție menționează că, ofițerul vizat în cadrul investigațiilor penale a fost reținut, iar la moment în privința sa este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.