Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit ieri, 27 decembrie, o cauză penală în temeiul bănuielilor de săvârșire a evaziunii fiscale de către Veaceslav Platon, în calitate de persoană fizică.
Suma impozitului, care conform Serviciului Fiscal de Stat nu a fost achitat de către Platon, cifrează peste 7 milioane lei și se referă la perioada fiscală a anilor 2012-2015.
Potrivit informațiilor, procesul penal a fost inițiat în baza raportului de autosesizare întocmit încă în luna septembrie 2021 de către acuzatorul de stat care anterior, în cadrul rejudecării cauzei penale în ordine de revizuire în privința numitului, a renunțat la acuzarea adusă acestuia.
„Din motive neclare, conducerea anterioară a Procuraturii nu a dispus examinarea raportului procurorului așa cum o dictează prevederile imperative ale Codului de procedură penală, ci a optat pentru transmiterea actului de sesizare a procurorului ca o simplă informație către organele de investigații.
Ulterior, după schimbarea conducerii Procuraturii, în cadrul verificării circumstanțelor de renunțare la învinuire, au fost verificate și alte acțiuni care ar fi suspecte în sensul favorizării lui Veaceslav Platon în acest proces penal. Inter alia, a fost depistat actul de sesizare a procurorului, din septembrie 2021.
Astfel, în noiembrie 2021, fiind puse în aplicare corectă prevederile articolului 274 din Codul de procedură penală, raportul a fost înregistrat în Registrul de evidență a infracțiunilor al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale”, se arată într-un comunicat remis presei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.