Condamnat definitiv în România, fostul deputat PSD, Cristian Rizea, încă nu va fi extrădat de către autoritățile Republicii Moldova. În schimb își va petrece următoarele 18 zile în izolator. Mandatul a fost emis astăzi de către magistrații Judecătoriei Ciocana, transmite SafeNews.md cu referire la jurnal.md.
Potrivit avocatei lui Cristian Rizea, Corina Stratan, clientul său a cerut azil politic, iar în prezent are statut de solicitant. Astfel, nu poate fi demarată nicio procedură de extrădare. La rândul său Rizea a declarat că justiția moldovenească îi va face dreptate.
Amintim că în martie 2019, fostul deputat PSD a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, în Romînia, pentru trafic de influență și spălare de bani, într-un dosar în care a pretins și a primit de la un om de afaceri 300.000 de euro. Rizea fugise, însă, din România cu două luni înainte de anunțarea sentinței, în ianuarie 2019. Acesta se află de aproape doi ani pe teritoriul Republicii Moldova, fiind până nu demult cetățean moldovean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.