Reprezentanții Poliției de Frontieră susțin că acordă tot suportul necesar ofițerilor Centrului Național Anticorupție, procurorilor anticorupție dar și celor de la Serviciul de Informații și Securitate, care desfășoară acțiuni de urmărire penală pe Aeroportul Internațional Chișinău, într-un dosar de corupție.
„Poliția de Frontieră oferă suportul necesar în cadrul operațiunii comune SIS, CNA, IGPF, Procuratura Anticorupție și reiterează obiectivul instituțional – zero toleranță actelor de coruptie!”, se arată în comunicatul de presă al IGPF.
Potrivit CNA, este vorba despre un dosar complex, pornit pe 23 iunie, în baza unor informații operative. Au fost identificate mai multe episoade de pretindere de mită de la pasagerii curselor avia, pe sensul ieșirii din Republica Moldova.
Mai exact, investigațiile vizează implicarea unor angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în estorcarea de mijloace financiare pentru facilitarea traversării frontierei cu încălcarea regulilor anti-COVID-19.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.